NOAPTEA CEARȘAFURILOR TRANSPIRATE
 |
| sursa foto: sannasundbergs.blogg.se |
După ce am râs aiurea la o glumă la care în alte circumstanțe aș fi dat ochii peste cap de plictiseală, acum lansată de mine, în compania lui părea atât de veselă. Alcoolul, el, eu, privirea lui pe care o vedeam pentru ultima dată... toate urmau să se termine cu un duș cu apă de vară.
Ca să vezi, un pic de alcool și ești alta sau poate chiar tu. Scapi de tâmpeniile care îți devastează mintea, pur și simplu le blochezi și începi să râzi la glume tâmpite și da! ești fericită și nimic nu-ți mai pasă.
Într-o cameră de hotel, pe un așternut imaculat am fost în doi. Pe un așternut neutru, nici al meu, nici al lui. Pe un așternut pe care nu eu l-am spălat, nu eu l-am pus la uscat și nici măcar nu l-am călcat. Un așternut care cineva l-a aranjat cu mișcări nervoase, intuind că va fi atât de nemilos boțit de două trupuri transpirate.
Totul a început dintr-o glumă și s-a terminat cu un jet banal de apă, pe care deși mereu încercam să-l înfierbânt, îmi părea rece, din ce în ce mai rece. Zâmbeam aiurea, încă fiind devastată, sfâșiată și cucerită de euforia de mai înainte, de sălbatica pasiune cu care am boțit acel așternut.
Am râs, am boțit cearșafurile, am făcut câte un duș aparent rece și am părăsit camera de hotel. Eu în direcția mea, el în a lui. Naiba să-l ia cum îl chema cert era că m-a făcut să-mi fie indiferent dacă era baia dezinfectată, dacă cearșafurile au fost bine spălate, m-a făcut să nu-mi pese unde și cum las gelul de duș în baie.
Poate povestea s-ar fi încheiat spectaculos dacă spre dimineață, atunci când se ivesc zorii zilei, eu aș fi contenplat filosofic pe pervazul unui geam ce dădea spre malul unei mări, savurând dintr-o țigară amăruie și expirând cu o atitudine de învingătoare, fumul dens ce îmi distruge plămânii, dar treptat și amintirile. Din păcate pentru această istorie, geamul dădea spre o stradă centrală a unui oraș care ziua era sub ocupația mușuroaielor de oameni grăbiți și din păcate, iarăși pentru aceeași istorioară, nu fumez. Dar l-am fumat pe el, o noapte întreagă, l-am consumat până în adâncurile lui și teamă mi-i că am lăsat doar scrumul din el.
N-am vrut să fiu eu cea care va fuma pe geam, așa că în timp ce își spăla el transpirația de pe corp, în timp ce lăsa săruturile mele să se topească sub apa nemiloasă și să curgă în gura de canalizare, eu am privit fericită spre pat, spre geam și spre hainele lui de pe jos, mi-am zărit printre ele lenjeria pe care am strecurat-o zâmbind în poșeta mea de seară. Am șters numărul meu de telefon din mobilul lui, am privit spre baia unde am înțeles că sunt o femeie fericită și am ieșit din numărul de hotel.
Cât de romantică aș fi fost să cred că disperat m-a căutat, că a fost dezamăgit și aproape omorât că nu mi-a mai găsit numărul de telefon, că nu m-a găsit pe mine în număr când a ieșit de sub duș. Eu vreau să cred că a ieșit fericit din baie, legat la mijloc cu unul din prosoapele albe cu logo-ul hotelului, și-a aprins o țigară și m-a zărit cum coboram pe stradă, cu pantofii în mână și părul în bătaia vântului. Dar poate că nici el nu fuma? Vreau să cred că a zâmbit și s-a culcat să doarmă fericit. Vreau să cred că ori de câte ori și-a amintit de mine, indiferent peste câți ani a făcut-o, m-a văzut în amintirile lui frumoasă, amețită și râzând la o glumă aproape prostească.
