Bărbatul din casa de vis-a-vis
Îl văd în toată dimineața când îmi beau cafeaua fierbinte. Fierbinte cafeaua, fierbinte și el. Urmăresc în fiecare dimineață cum iese din baie înfășurat cu un prosop alb în jurul brâului și cu părulul ciufulit. Îmi zâmbește (un ritual de nedistrus) și apoi apare îmbrăcat în pantaloni clasici, negri, croiți ideal, pentru corpul lui ideal. De ce nu îmbracă îndată și cămașa? Să n-o păteze cumva de cafea ori mă lasă pe mine să-i mai admir mușchii bine lucrați?
Ne desparte o străduță și doi pereți de sticlă, dar în fiecare dimineață luăm micul dejun împreună. Eu îmi torn laptele peste cerealele mele cu fructe, el își prepară un sandwich. Eu pornesc televizorul, ascult primele știri ale dimineții. El citește ziare. Uneori aud ceva amuzant și râd în hohote dându-mă pe spate, el se întrerupe în acel moment de la cititul ziarelor, de parcă m-ar auzi. Mă privește zâmbind, apoi privirea îi alunecă spre picioarele mele și iar începe să citească.
Spălăm vesela împreună. Apoi dispare și el și eu din bucătărie. Revenim pentur a sorbi ultima gură de cafea. Eu într-o rochie vaporoasă, el într-un costum care-i scoate corpul și seriozitate în evidență. Văd cum își scoate grațios manșetele cămășii de sub sacou, se încheie la nasturi, își ia pantofii... Mrrr, o pisică pe lângă el. Îi dă de mâncare, o mângâie pe cap și iese din casă.
Nimeni nu știe că acel avocat atât de sever (aparent), atât de serios și corect în toate, elegant și cu atitudine plină de responsabilitate, poate fi atât de dulce, atât de sexy, atât de familiar. Nimeni nu știe că are acasă o mare slăbiciune pufoasă și că zâmbește atât de frumos diminețile, unei necunoscute din casa vecină.
