luni, 10 iunie 2013

CUM SĂ DEVII O PĂPUȘĂ GONFLABILĂ?




CUM SĂ DEVII O PĂPUȘĂ GONFLABILĂ?

sursa foto: tumbrl.com

Pe Loredana o cunosc din copilărie. Am învățat cu ea într-o școală, am fost chiar și bune prietene cu ea în adolescență. Dar vă mărturisesc că atunci când împărțeam cu ea fiorul primei iubiri, nu mă gândeam nici pentru o fracțiune de secundă, că va deveni ceea în ce s-a transformat azi. 

Era o fată ca multe altele, ba chiar una foarte rușinoasă, timidă. Asta până nu a început să facă sex în scara blocului cu iubitul ei, iar când se certau, cu prietenii lui. Prietenia dintre noi s-a rupt din motive că o luasem pe căi total diferite din toate punctele de vedere, iar cu timpul am început să aud și să văd că face ceea ce nu mi-am imaginat vreodată că o să fie în stare să facă acea fetiță sfioasă, care roșea atunci când băieții o trăgeau de cosițe.

Prin clasa a zecea, „emanciparea” Loredanei se conturase printr-un tatuaj deasupra feselor, pe care îl demonstra cu multă mândrie. Totuși mă întrebasem de ce și-l făcuse, pentru că în scara unde locuia, nu aveau lumină și cam cheltuise bani degeaba. Sau poate scara blocului era în trecut? Poate deja trecuse la „next level”? 

Într-adevăr! Pe lângă multele aventuri amoroase pe care le avuse cu băieți, bărbați, însurați, divorțați și așa mai departe, fata hotărâse să se facă gospodină și să-și caute și un gospodar. După ce fusese târâită prin poienițe, mașini și numai ea mai știe pe unde, fata se apucă să-și ghicească ursitul.

Îl găsi nu foarte greu. Acesta locuia cu un etaj mai sus, era însurat și avea și un băiețel nou-născut. Nu știu cum l-a vrăjit, dar la balconul ei tot mai des a început să răsară el. Fumau amândoi și râdeau în hohote.

Loredana când era mică a spus că își urăște tatăl pentru că le-a părăsit familia și s-a dus la altă femeie. Ea zicea atunci că niciodată nu va face un asemenea rău altui copil, precum fusese și ea odată. Ce ironie!

Astăzi Loredana se iubește tot cu vecinul de de-asupra, care deja la ea locuiește, iar fosta soție a acestuia, împreună cu copilul, stau tot cu un ataj mai sus. Aceștia nu s-au mai căsătorit nici azi, după atâția ani. Totuși amorul lor a luat o altă formă. Îi văd de multe ori la balcon cum își dedică pumni reciproci, se numesc cu cele mai josnice cuvinte și urlă așa, ca să-i audă toate casele vecine. 

Uneori o văd cum fumează plângând, deși asta se întâmplă destul de des, apoi vine el și scenariul evoluează în felul următor: se trimit prin toate borțile, se bat, se plesnesc peste față, apoi el o cuprinde și se începe „împăcarea”. Se împacă ei făcând sex, în așa mod ca să audă și să vadă toți. Uneori ea continue să fumeze, iar el să o „împace” pe la spate.

Nu știu de ce fata care roșea ușor în copilărie și care a zis că niciodată nu va deveni amanta unui bărbat însurat, a ajuns să-și trăiască viața pe „scena” unui balcon, spre deliciul locatarilor de vis-a-vis, trecuți de 60 de ani și fără bani pentru abonamente TV cu posturi porno incluse. Nu știu cum a putut să se transforme Loredana pe care o știam, într-o curvă ordinară, într-o păpușă gonflabilă, cu visul de a deveni actriță, neîmplinit.

Poate de vină sunt genele? Totuși ea a evoluat puțin! Mama ei făcea sex pentru bani, nu contează pentru cât. Ea totuși prestează un fel de... voluntariat! Ce să zici? Femeie cu suflet mare!